Cum m-am lăsat de fumat când nu mai aveam nicio speranță?

Cum m-am lăsat de fumat când nu mai aveam nicio speranță?

 

M-am apucat de fumat dintr-o prostie, in liceu, pe la 16 ani, ca toata lumea, de altfel.

Fumam pe ascuns, in spatele blocului si nu-mi placea deloc gustul de tigara si nici cum imi miroseau mainile sau hainele, dar pe atunci era tare cool sa fumezi. In 1999 numai tocilarii nu fumau, iar eu nu voiam sa mi se aplice o astfel de eticheta. Voiam si eu sa fiu cool, ca toate fetele frumoase si populare. Numai ca nu am fost, dar asta e o alta poveste.

M-am ales totusi cu o dependenta nasoala de fumat, chiar daca la inceput cand ma mai avertizau unii adulti ca pot deveni repede dependenta, nu-i credeam.

Ei, iata ca exact asta s-a intamplat si imediat ce am ajuns la Bucuresti la facultate, am inceput sa fumez mai mult. Stateam in camin si acolo mai toata lumea fuma. Era cool si la moda sa fumam in camera, sau ieseam pe hol, la parter in Belvedere sa fumam si sa bem cola si ness alaturi de alti oameni. Imi aduc aminte cu nostalgie si de vremurile cand ne strangeam in camera 4 si fumam ca turcii pana la 3-4 dimineata. In sesiune, mai ales nu se mai tinea cont de numarul canilor de ness cu cola si tigari.

Deci, iata-ma la 20 de ani, total dependenta de tigari. Nu mi-a luat mult sa ajung la un pachet pe zi. Cand ieseam seara pe undeva, mai fumam inca un pachet. Pe atunci nu ma gandeam la riscurile pentru sanatate, pareau asa de departe. Cel mai important era sa am bani de tigari.

Am fumat mereu, continuu, zi de zi, fara sa ma opresc nici cand eram grav bolnava, nici cand am avut o forma grava de varicela. Nu am luat o pauza nici cand eram racita cobza si de-abia puteam sa mai respir.

Am gumit mereu pe tema faptului ca daca as fi manifestat aceeasi perseverenta si in munca, as fi fost demult bogata :-).

Ma rog, in alta ordine de idei, pe la 27 de ani am cautat sa ma las de fumat. Nici nu incercasem pana atunci, credeam ca voi fuma o vesnicie, pentru ca mie chiar imi placea sa fumez. Simteam un regret foarte mare numai la gandul ca as putea sa renunt la tigari, simteam ca pierd pentru totdeauna ceva foarte pretios, iar gandul acesta ma inspaimanta.

Asa ca mi-a fost foarte greu sa renunt. De-a lungul timpul am avut nenumarate incercari de a renunta, insa de fiecare data ziceam ca mai fumez doar pachetul asta si gata.

Primul lucru pe care il faceam dimineata era sa-mi apring o tigara, chiar inainte sa-mi pun prima ceasca de cafea fierbinte din filtru.. Nu aveam rabdare sa astept 5 minute sa se faca cafeaua. 5 tigari fumam dimineata la cafea. Inca una in statia de autobuz in drum spre serviciu. Inca una dupa ce coboram din metrou si asteptam al doilea autobuz. Si inca 2 imediat cum ajungeam la birou. Imi amintesc ca ma infuriam teribil daca era programata vreo sedinta imediat cum ajungeam la birou la care participa vreun sef filfizon ce nu ne lasa sa fumam.

Nu mai trebuie sa spun ca in club se fuma grupa mare, era o fumaraie acolo de nu te vedeai om cu om. Noi deja ne separasem in doua tabere: fumatori si nefumatori, iar fumatorii ii urau pe cei nefumatori, ne strambam cand ii auzeam ca nu suporta mirosul de tigara si ne cereau sa ne mutam mai incolo.

Ca sa scurtez povestea am fumat 19 ani fara intrerupere. Dar pentru ca imi imaginez ca cititi textul asta pentru a vedea cum m-am lasat de fumat, voi trece direct la subiect.

Ideea e ca pe la 32-33 de ani gluma a inceput sa se ingroase. Nu prea imi mai ajungea un pachet de tigari pe zi, incepusem sa fumez doua, si in unele zile chiar si trei pachete. Incepsem sa ma cam ingrijorez, ce sa spun respiram cam greu si simteam ca nu imi e bine.

Tot am incercat din nou sa ma las, cu diverse metode. Una din ele a fost sa fumez o tigara la 2 ore. Asa imi facusem calculul ca fumez 8 tigari pe zi, insa cel mai mult am reusit vreo doua zile de planul asta. Si oricum era atat de frustrant si enervant planul, incat muream de nerabdare sa treaca alea doua ore ca sa imi aprind tigara, ca nici nu puteam sa ma bucur de tigara aprinsa. Simteam ca se va consuma prea repede si ca e prea putin, iar eu va trebui sa mai astept inca alte doua ore nesfarsite pentru a-mi aprinde alta.

Imi placea mult, mult de tot sa fumez. Simteam ca imi va fi imposibil sa ma las, chiar daca cautam incontinuu solutii. Nu reuseam sa-mi imaginez ce sens va avea viata mea fara tigari. Nu puteam sa concep cum arata o viata in care nu fumezi, eram convinsa ca e plictisitoare si lipsita de orice lucru bun.

Am mai avut o data o tentativa de a ma lasa de fumat, toata lumea a zis ca lasatul brusc e cel mai bun, asa ca am incercat si eu intr- o duminica dimineata. Pe la doua dupa amiaza deja imi ardeau buzele dupa o tigara, insa cu stradanii uriase am reusit sa ma abtin. M-am abtinut chiar si a doua zi la birou. In seara urmatoare am iesit in oras si mi-am cumparat un pachet cu gandul de a fuma doar o tigara. Pana la urma in seara aia in 2-3 ore am fumat tot pachetul.

Am incercat si cu tigarile electronice cand de-abia aparusera, insa nici varianta asta nu a dat rezultat pentru ca ajunsesem sa fumez mai mult: si electronice si normale.

Tigari medicinale din farmacie, tigari inmuiate in lapte pentru a-mi fi scarba, plasturi si gume cu nicotina, suplimente alimentare, nimic, nimic nu a functionat.

La un moment dat, prin 2014, am auzit ca sunt disponibile niste medicamente pe piata care te ajuta sa te lasi de fumat.

Si iata ca vreo doi ani mai tarziu mi-am facut curaj sa merg intalnirile din cadrul programului national anti fumat, tinute la spitalul „Marius Nasta” din Bucuresti. Am amanat inca vreo 2 ani decizia de a merge pentru ca imi era frica ca ma voi lasa si nu stiam cum va arata viata mea fara tigari.

La intalnire a sosit o doamna doctor pneumolog si un psiholog (fost fumator) si in urma unui test care stabilea gradul de dependenta am aflat ca am dependenta ridicata. Primul lucru pe care il faceam dimineata cand ma trezeam era sa fumez. Nici nu m-a mirat rezultatul testului. Ideea e ca la final am plecat cu un medicament care stopeaza pofta de fumat. Mecanismul e urmatorul: medicamentul inveleste intr-un fel de membrana receptorii din creier responsabili de placerea resimtita in timpul fumatului, iar omul nu mai simte nevoia sa fumeze. Da, atat de simplu era.

In fine, ajung acasa, de a doua zi incep tratamentul medicamentos prescris si vad ca de prin a doua a treia zi nu prea imi mai venea sa fumez. Cu toate astea imi aprindeam tigara si nu puteam sa fumez decat pana la jumatate asa ca dupa o aruncam. Si imi parea rau ca o irosesc si irosesc si banii.

Numai ca a existat un „dar”: citisem ca aceste medicamente (nu o sa le dau numele, se elibereaza oricum cu prescriptie medicala) favorizeaza aparitia gandurilor negre, a depresiilor, care sunt greu de suportat. Si nu stiu cum s-a facut ca am simtit ca imi apar ganduri negre si cosmaruri, vise ciudate. Pe prospect mai scria ca daca apar iritatii pe piele, medicamentul trebuie oprit imediat, in caz contrar declanseaza un sindrom care conduce la moarte. Nu stiu cum mi-au aparut 2-3 blande pe piele exact in zilele alea si speriata am oprit medicatia. Asa ca iata-ma din nou, revenind la cele 2 pachete de tigari pe zi.

Aveam 33 de ani si parea ca nu mai am nicio scapare. Fumam si nu puteam sa ma opresc. Ma si ingrozeam cand vedeam ca dadeam 36 de lei pe zi pe tigari, deci peste 1000 de lei pe luna. Ma simteam vinovata ca fumam asa mult, imi tot promiteam ca de maine voi fuma mai putin si pentru ca nu reuseam sa reduc, ma simteam si mai vinovata si fumam si mai mult.

Fumam cu orice ocazie: cand ma trezeam, inainte si imediat dupa masa, inainte de o intalnire, inainte si dupa de orice, oricand. Oamenii din jurul meu ma certau si ma invinovateau pentru ca fumez mult, imi strigau ca nu am vointa si ca nu vreau de fapt sa ma las, ca sunt un om slab. Nu stiau ei ce lupta cumplita duceam eu.

Rasfatati ai sortii care stiu sa arate cu degetul. Asa ca la vinovatia mea, se mai adauga si cea indusa de ei, iar alaturi de rusine, formau un mare cerc vicios, in care rezultatul era ca fumam si mai mult in timp ce ma simteam si mai vinovata si mai neputincioasa.

Parca eram prinsa intr- o cursa. Lumea radea de mine cand spuneam ca vreau sa ma las, imi ranjeau cu aroganta in fata si spuneau: „da, da, lasa ca nu te lasi tu de fumat, niciodata nu vei reusi”. Privind in urma, imi dau seama ce mesaje toxice imi transmiteau ei, oamenii apropiati, iar eu le credeam. Eram mereu asociata cu fumatul.

Dar exista o speranta si pentru oamenii fara speranta. Am facut multa munca interioara cu mine, iar la un moment dat intr- o seara, mi-am facut un test al valorilor personale descoperit intr-o carte, test ce mi-a adus mai multa claritate in legatura cu cine sunt eu si ce e important pentru mine. A fost atunci un moment in care am decis sa recitesc cartea „Cum am renuntat la fumat? Metoda usoara a lui Allen Car”. O mai citisem in trecut, dar nu serios si nu pana la capat.

Cartea asta are un mare merit pentru ca iti explica rational capcanele fumatului. Mi-a fost mai simplu sa inteleg de ce fumam. Partial. In seara aceea mi se si terminau tigarile si nu am mai coborat sa iau. Nu am mai cumparat tigari nici a doua zi. Decisesem sa ma las o zi, doua, trei sa vad cum e. Atunci inca nu puteam sa ma gandesc ca renunt definitiv. Cartea iti explica cum sa treci peste sevrajul nicotinic si ca nu dureaza mult, insa eu am preferat sa-mi iau un ajutor: am cumparat de la farmacie, Nicorette guma masticabila, care imi furniza nicotina de care corpul meu avea nevoie.

Mi-a fost greu, foarte greu, era o realitate noua pentru mine, o lume in care nu stiam ce sa fac cu mainile mele si nici ce sa fac la intalnirile cu prietenii. Parca nu prea eram eu, sau i orice caz eul meu suferise ceva modificari. Nici eu nu stiam unde va duce aceasta decizie si nu ma credeam capabila sa o duc pana la capat. Insa, incet-incet m-am obisnuit cu ideea si iata ca au trecut 2 luni, dupa alte cateva luni in care s-a conturat tot mai clar dorinta de a renunta pentru totdeauna la fumat.

Lumea mea a inceput sa arate mai bine: in primul rand nu mai miroasea oribil in casa, pijamalele mele miroseau a balsam de rufe, nu a chistoace mizerabile. Dimineata nu ma mai trezeam cu gura ca o baltoaca in care au murit pestii. De gust si miros nu imi amintesc vreo modificare, insa imi amintesc ca dupa o perioada am inceput sa respir mai bine. Nu mai zic ca am scapat si de stresul de a cumpara mereu tigari si de cheltui bani inutil pe ceva ce imi eroda sanatatea incet, dar sigur.

Reguli de care am tinut cont: am renuntat complet la tigari, dupa ce renunti nu mai e cazul aprinzi nicio tigara, niciun fum, nimic, niciodata. Eu nu mai fumez pentru ca nu mai fumez. Tratamentul cu guma masticabila Nicorette, l-am tinut un an, dupa am renuntat foarte usor la el. Si nu m-am ingrasat deloc cat am luat Nicorette. Orice ar spune unii si altii, eu am vazut pe pielea mea ca nicotina terapeutica nu genereaza in niciun caz o adictie asa puternica precum cea din tigari.

Din nou au aparut persoanele „binevoitoare” care ma indemnau insistent sa fumez, ma ridiculizau spunand ca am devenit pocaita si batjocorind decizia mea. Cu toate acestea, au fost si persoane care m-au sustinut cu tarie in procesul de renuntare la aceasta otrava. Cu ocazia asta, am vazut cine imi sunt prieteni adevarati si cine imi vrea binele. E un test bun. Un om care te indeamna sa bei sau sa fumezi sau care te ironizeaza cand te opresti, are intentii cel putin chestionabile. Dar sa-i lasam pe altii, pentru ca ei pot face ce doresc, noi putem mereu sa alegem cum sa reactionam.

Da, a fost un drum si dificil, dar si plin de bucurii: ca si cand ai urca pe un munte, dar nu la trap, ci in rimtul tau, ritm pe care intotdeauna poti sa-l stabilesti. Mi-a luat ceva timp sa desfac toate asocierile intre tigara si momente pentru ca erau multe, foarte multe asocieri, de unele nici nu eram constienta, dar cu timp si rabdare se desfac toate aceste asocieri ce ne tin captivi. Sa avem rabdare cu noi si sa fim blanzi.

Deci, da, dragilor, se poate sa renuntati si in mod paradoxal, pe cat e de greu, pe atat e de usor. Indiferent cat ati fi fumat, intotdeauna exista o cale si o speranta. Si da, viata e muult mai buna fara tigari, incomparabil mai buna.

Noi suntem ceea ce gandim, numai ca uneori e dificil chiar si pentru noi sa sesizam exact ce gandim. Dar se poate, curaj si speranta!

Imi doresc ca acest text sa ajute cat mai multi oameni sa se lase de fumat si astept sa-mi scrieti in numar cat mai mare ca ati reusit.

 

Aboneaza-te la newsletter

Fii primul care afla ultimele noutati si informatii exclusive

1 comentariu

Sa traiesti mult si bine fara tigari, oricine-ai fi ;)

Ion

Scrieți un comentariu